Manual de catarare traditionala curata

Principii si metode pentru amenajarea regruparilor

Meniul paginii

Amenajarea corecta a regruparilor din traseele de catarare traditionala de mai multe lungimi de coarda este extrem de importanta, pentru ca siguranta intregii echipe de coarda va depinde doar de cele cateva protectii care formeaza ancora de regrupare si de modul in care acestea sunt facute sa lucreze impreuna.

Pentru orice ancora de regrupare exista posibilitatea ca ea sa fie supusa celor mai mari solicitari care pot aparea in catarare, cele generate in caderile cu factor 2 ale capului de coarda. Intr-un asemenea caz, ancora respectiva va ramane "singura legatura cu planeta" a intregii echipe de coarda, iar cedarea ei ar putea produce accidente extrem de grave (statistic, aceasta este una dintre cele mai frecvente cauze ale accidentelor mortale din catararea traditionala).

Din aceasta cauza, amenajarea regruparii trebuie sa fie facuta cu responsabilitate, respectand toate principiile care asigura siguranta si buna functionare a ancorei si luand in considerare toti factorii implicati: directia si marimea solicitarilor anticipate, rezistenta protectiilor si a celorlalte materiale folosite si modul in care toate acestea conlucreaza, rezistenta stancii, corectitudinea nodurilor etc.

Alegerea locului pentru regrupare

In traseele frecventate, de obicei regruparile sunt cunoscute si uneori sunt chiar echipate cu protectii fixe, asa ca in general alegerea pozitiei regruparii nu constituie o problema. In schimb, in traseele mai putin frecventate sau in cele parcurse in premiera, capul de coarda va trebui sa stabileasca el insusi locul in care va regrupa, in functie de cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca pozitia respectiva.

Cea mai importanta conditie pe care trebuie sa o satisfaca pozitia unei regrupari este ca in locul respectiv sa existe posibilitati multiple pentru montarea de protectii mobile (roca sanatoasa si fisuri cu deschideri si orientari adecvate) sau asigurari naturale (copaci, clepsidre etc.) care sa permita construirea unei ancore de regrupare solide.

De asemenea, capul de coarda trebuie sa urmareasca si alte aspecte legate de sporirea confortului si/sau sigurantei cataratorilor, dar amplasamentele care sa indeplineasca simultan toate conditiile de mai jos sunt destul de rare, asa ca de cele mai multe ori, in privinta acestora se va alege o solutie de compromis :


Pe parcursul lungimii de coarda, dupa ce ai urcat o distanta rezonabila (secundul trebuie sa-ti comunice din cand in cand cata coarda ti-a mai ramas), poti incepe sa te uiti dupa un loc potrivit pentru regrupare. Nu astepta sa ajungi la capatul corzii, unde ai putea fi fortat sa faci o regrupare precara, cu posibilitatile reduse pe care ti le ofera stanca din zona respectiva si cu putinele protectii care ti-au mai ramas pe ham. De asemenea, daca traseul are schimbari de directie frecvente, nu astepta ca frecarile din corzi sa ajunga sa-ti impiedice inaintarea.

Cauta o brana sau un prag aflat pe directia traseului, dar la adapost de eventualele caderi de pietre, care sa-ti ofere o pozitie cat mai comoda si protectii naturale sau posibilitati suficiente de montare a protectiilor mobile si daca gasesti un asemenea loc, regrupeaza.

Chiar daca traseul continua cu o zona mai putin dificila, cu multe posibilitati de asigurare si ti-a mai ramas ceva coarda, este mult mai bine sa regrupezi in locul respectiv, decat sa continui catararea spre o pozitie de regrupare incerta. In plus, este chiar indicat ca lungimea urmatoare sa inceapa cu pasaje mai usoare care pot fi bine protejate, pentru a reduce riscul de cadere cu factor 2 al capului de coarda.


TOP

Principiile ancorei: protectii solide, redundanta, egalizare, fara extensie

  Ancora (pentru regrupare sau pentru rapel) este un ansamblu de mai multe protectii montate si legate impreuna prin diferite metode, astfel incat sa functioneze ca un tot unitar.

Ancora de regrupare este folosita pentru auto-asigurarea cataratorilor (si uneori si pentru asigurarea directa a secundului cu ajutorul unui dispozitiv cu autoblocare), deci trebuie sa fie capabila sa preia toate fortele care ar putea aparea in cazul opririi unei caderi a capului de coarda sau a secundului, pe orice directie din care aceste forte ar putea actiona.

Configuratia fiecarei ancore este unica, fiind dictata de conditiilor specifice regruparii respective: posibilitatile de montare a protectiilor, tipul, marimea si rezistenta acestora si distantele dintre ele, directiile solicitarilor, pozitia cataratorilor fata de ancora etc.

Din aceasta cauza, nu exista o metoda de amenajare a regruparii care sa fie valabila pentru toate situatiile intalnite in trasee. Totusi, toate ancorele de regrupare au ceva in comun: pentru a oferi siguranta necesara, ele trebuie sa se conformeze cat mai bine principiilor urmatoare:


  Redundanta elementelor ancorei este extrem de importanta pentru siguranta echipei de coarda, motiv pentru care consider ca sunt necesare cateva explicatii suplimentare.

La o prima vedere superficiala, poti avea impresia ca prin dublarea unui element al ancorei vei creste doar cu putin siguranta acesteia si din cauza increderii pe care ai capatat-o in echipamentul pe care il folosesti, ai putea ajunge la concluzia ca asigurarea redundantei nu merita timpul si osteneala.

Totusi, din varii motive (defect de fabricatie, neatentie, uzura, caderea unei pietre, frecare cu stanca etc.) anumite parti ale ancorei pot ceda, iar un calcul simplu al probabilitatilor de cedare totala a ancorei arata ca efectul pe care il are dublarea elementelor ei este suficient de mare ca sa merite efortul.

Sa presupunem ca probabilitatea de rupere a unui element al ancorei ar fi de 1/1.000 - adica ar putea sa cedeze o data la o mie de cazuri. In cazul in care dublezi elementul respectiv, probabilitatea ca cele doua elemente sa cedeze simultan se calculeaza ca produsul probabilitatilor de cedare individuala, ceea ce in cazul nostru inseamna 1/1.000.000 - o data la un milion de cazuri, o perspectiva mult mai linistitoare. Mai mult, in cazul triplarii elementului in cauza, acelasi calcul ne arata ca cedarea simultana s-ar putea produce doar o data la un miliard de cazuri, ceea ce este suficient de aproape de ideea de siguranta totala...

Totusi, daca principiul redundantei nu este respectat pentru fiecare element al ancorei, posibilitatea de cedare totala a ancorei va depinde de probabilitatea de cedare a elementelor care nu sunt redundante. In concluzie, pentru ca o ancora de regrupare sau de rapel sa respecte principiul redundantei, este necesar ca fiecare element al ei trebuie sa fie dublat cu unul similar, care sa actioneze ca o rezerva in cazul cedarii accidentale a primului.

O modalitate eficienta de evaluare a sigurantei unei ancore este sa te intrebi "ce s-ar intampla daca..." (...s-ar rupe anoul, ar ceda carabiniera, s-ar smulge nuca, s-ar taia cordelina in punctul asta, etc.) apoi, daca rezultatul estimat ar fi catastrofal, sa ajustezi ancora in consecinta pentru asigurarea redundantei elementului respectiv.


In conditiile reale din catarare este practic imposibil ca toate aceste principii sa fie respectate concomitent. Din aceasta cauza, configuratia fiecarei ancore va reprezenta o solutie de compromis, care trebuie sa ofere suficienta rezistenta si siguranta - "suficient" insemnand ca in regruparea respectiva, ancora trebuie sa reziste tuturor solicitarilor care ar putea aparea, pe toate directiile din care ancora ar putea fi solicitata.

Alegerea compromisului cel mai acceptabil, care sa garanteze siguranta regruparii si implicit a intregii echipe, este responsabilitatea capului de coarda care monteaza ancora respectiva, care in cele mai multe cazuri va fi nevoit sa considere principiile enuntate mai sus mai curand ca pe o strategie de evaluare a sigurantei regruparii decat ca pe niste directive stricte.

De exemplu, in situatiile reale, uneori cedarea unei protectii ar putea sa produca o oarecare extensie in sistem, dar aceasta sa fie acceptabila, stanca din zona regruparii ar putea sa ofere doar doua posibilitati pentru montarea protectiilor, dar acestea sa fie extrem de solide, sau unele dintre protectiile folosite pentru regrupare ar putea sa aiba rezistente de numai 5-6 kN, dar felul in care sunt montate si egalizate ar putea sa le confere totusi rezistenta necesara.


TOP

Directiile solicitarilor, ancore de regrupare multidirectionale

Atunci cand construiesti o ancora pentru o anumita regrupare, trebuie sa anticipezi toate directiile din care aceasta ar putea fi solicitata, iar ancora va fi configurata tinand cont de particularitatile specifice pozitiei de regrupare respective, astfel incat sa fie capabila sa reziste in conditiile celui mai defavorabil scenariu.

Totusi, directiile fortelor care ar putea sa apara nu sunt intotdeauna evidente. Daca in cazul unui traseu desfasurat pe o linie verticala directiile solicitarilor sunt mai usor de anticipat (in jos sau in sus), in traseele cu linii mai complexe trebuie sa tii cont de eventualele situatii care ar putea produce schimbarea directiei solicitarilor.

Pentru exemplificare, sa consideram ca ai ajuns in regrupare printr-o traversare orizontala, inainte de care ai montat o asigurare. Daca secundul va cadea inainte de a recupera protectia de la inceputul traversarii, ancora va fi solicitata lateral, pe directia acestei asigurari. Daca va cadea pe parcursul traversarii, dupa ce a recuperat ultima protectie, secundul va pendula, ceea ce va produce o variatie a directiei solicitarilor pe toata amplitudinea pendulului.

Directiile solicitarilor asupra ancorei de regrupare pot varia si in cazul caderii capului de coarda. Astfel, atunci cand capul de coarda cade inainte de a asigura prima protectie din lungimea urmatoare (temuta cadere cu factor 2...), ancora va fi solicitata direct in jos, iar daca va cadea dupa ce a asigurat o protectie montata lateral fata de linia traseului, ancora va fi solicitata in sus si lateral, pe directia acesteia.

Ancora pre-egalizata

Pentru ca ancora sa devina multidirectionala, este necesara adaugarea unei protectii suplimentare orientata in directie opusa celor primare care formeaza regruparea, care sa le protejeze pe acestea impotriva smulgerii accidentale.

Cel mai frecvent, protectia directionala se adauga in configuratia ancorei, astfel incat un brat al acesteia sa fie orientat in sens opus celorlalte. De exemplu (imaginea alaturata), intr-un traseu dezvoltat pe verticala, ancora va fi construita sa preia solicitari gravitationale (in jos), astfel incat sa opreasca o cadere cu factor 2 a capului de coarda direct in ancora de regrupare, iar protectia directionala, conectata in punctul principal de asigurare (PPA), va prelua solicitarile orientate in sus, pe directia primei asigurari de dupa regrupare, astfel incat sa impiedice ridicarea secundului si smulgerea ancorei in cazul unei caderi pe parcursul lungimii, dupa ce coarda a fost trecuta prin asigurari.

Totusi, in anumite situatii, de exemplu cand ancora este situata prea sus in regrupare, sau cand spatiul disponibil in regrupare nu permite plasarea secundului intre ancora si prima asigurare din lungimea urmatoare, protectia directionala poate fi montata separat de restul ancorei.

In acest caz, pe langa auto-asigurarea din punctul principal al ancorei, secundul se asigura si in protectia directionala cu una dintre corzi (pentru a folosi proprietatile dinamice ale acesteia pentru amortizarea socurilor), folosind un nod cabestan sau opt si o carabiniera cu siguranta, astfel incat sa nu fie tras in directia primei asigurari a lungimii urmatoare in cazul caderii capului de coarda.


TOP

Egalizarea ancorelor de regrupare cu anouri si bucle din cordelina

Dupa montarea protectiilor primare care vor compune ancora de regrupare, acestea trebuie sa fie legate impreuna, astfel incat sa lucreze ca un sistem unitar, in care fiecare protectie sa contribuie la rezistenta si stabilitatea ancorei pe directiile din care aceasta este solicitata. Pentru egalizarea protectiilor se pot folosi corzile de asigurare si/sau materiale suplimentare (bucle innodate din cordelina si anouri din chinga).

  Termenul "anou" (din fr. "anneau") se refera la buclele formate dintr-o bucata de chinga ale carei capete sunt cusute impreuna. Cel mai frecvent, in catararea trad se folosesc anouri de 60 cm si 120 cm, dar pe piata exista anouri cu lungimi de pana la 400 cm.

In cazul in care echipa de coarda este compusa din trei cataratori, sau daca intr-o echipa de doi capul de coarda nu se schimba pe lungimea urmatoare de coarda, este indicat ca protectiile din regrupare sa fie egalizate folosind bucle de cordelina sau de chinga, astfel incat ancora sa aiba un punct principal de asigurare care sa poata fi folosit de toti membrii echipei de coarda (in acest fel, la sosirea in regrupare, fiecare secund se poate asigura imediat in punctul principal al ancorei cu un nod cabestan pe coarda de asigurare).

Materiale si noduri folosite pentru construirea regruparii

O posibilitate pentru egalizarea ancorei de regrupare este folosirea unei bucle din 6-7 m de cordelina de nylon de 7 mm diametru (care are o rezistenta minima de 9,8 kN conform standardelor UIAA-102/EN-564), innodata permanent cu un nod dublu pescaresc, care va fi folosita exclusiv pentru amenajarea regruparilor.

In locul cordelinei din nylon se poate folosi cordelina Dyneema cu diametrul de 5,5 sau 6 mm, care are rezistenta mult mai mare, este mai usoara, ocupa mai putin loc pe ham, dar este foarte putin elastica, ceea ce inseamna ca va avea o capacitate redusa de egalizare si de amortizare a socurilor din sistem. Pentru aceasta cordelina, fabricantii recomanda legarea buclelor cu un nod triplu pescaresc (imaginea de mai jos).


Nod pescaresc dublu Nod pescaresc tripluNod pescaresc triplu
Legarea buclelor de cordelina din nylon (nod dublu) si de cordelina Dyneema (nod triplu)
si cele doua bucle din cordelina de 7 mm pe care le folosesc eu in trasee,
"impachetate" pentru a fi transportate pe ham si echipate cu carabiniere cu siguranta

Toate anourile cusute au rezistenta garantata de min. 22kN (conform standardelor UIAA-104/EN-566) si sunt confectionate din chinga Dyneema sau din Nylon, intr-o gama de lungimi care sa acopere orice nevoie. In general chinga din Nylon folosita are latimi cuprinse intre 16 si 25 mm fiind astfel mai rigida si mai voluminoasa, dar anoul confectionat din acest material are o oarecare capacitate de amortizare a socurilor. Chinga Dyneema are aceeasi rezistenta, este mult mai ingusta (6-12 mm) si mai supla, fiind astfel mai usoara si mai putin voluminoasa, dar elasticitatea ei este extrem de redusa.

Egalizarea statica (pre-egalizarea)

Ancora pre-egalizata

Daca ancora de regrupare va fi solicitata dintr-o singura directie, care nu se va modifica pe parcursul catararii capului de coarda sau secundului (de exemplu daca linia traseului este pe verticala regruparii) se poate realiza distribuirea incarcarilor pe fiecare protectie componenta a regruparii prin egalizare statica (pre-egalizare).

Pentru aceasta poti folosi o bucla din cordelina de nylon cu diametrul de 7 mm sau un anou din chinga de lungime suficienta (imaginea alaturata), care se trece prin carabinierele tuturor protectiilor , apoi buclele dintre protectii se trag in jos (1), se tensioneaza in mod egal in directia solicitarilor anticipate si se leaga impreuna cu un nod simplu sau opt (2).

Se observa ca o ancora egalizata in acest fel respecta conditia de redundanta, pentru ca bratele ancorei sunt independente, iar punctul principal de legare este alcatuit din trei fire de chinga. De asemenea, cedarea unuia dintre bratele ancorei nu produce extensie in sistem.

Dupa legare, lungimile bratelor ancorei nu mai pot fi ajustate, ceea ce face ca in general distribuirea incarcarilor intre protectiile folosite sa fie inegala. Din aceasta cauza, pentru pre-egalizare este mai indicata cordelina de nylon, care este mai elastica decat Dyneema. Elasticitatea cordelinei va permite o mai buna distribuire a fortelor in sistem prin intinderea buclelor care sunt mai solicitate si transferarea unei parti a incarcarilor asupra celorlalte brate ale ancorei.

Totusi, in cazul folosirii cordelinei din nylon, conditia necesara pentru o cat mai buna egalizare este ca bratele ancorei trebuie sa aiba lungimi cat mai apropiate. Daca un brat al ancorei ar fi mai lung, din cauza deformarii elastice a chingii sau cordelinei (care este proportionala cu lungimea acesteia) incarcarea preluata de protectia respectiva ar fi diminuata, iar diferenta ar fi transferata pe celelalte protectii. Descompunerea fortelor pentru diferite unghiuri

O alta conditie necesara (pentru orice tip de egalizare) este ca protectiile primare sa fie suficient de apropiate, astfel incat unghiurile dintre bratele ancorei sa fie cat mai mici. In caz contrar, solicitarile individuale asupra protectiilor ar putea fi amplificate (diagrama din stanga).

Atunci cand folosesti egalizarea statica, trebuie sa fii constient de limitarile ei. Deplasarea laterala a punctului de ancorare, provocata de solicitarea din alta directie decat cea anticipata, va produce transferarea intregii incarcari pe protectia cea mai departata din partea opusa deplasarii, ceea ce va produce supra-incarcarea acesteia. Daca aceasta protectie cedeaza, intreaga solicitare se va transfera pe urmatoarea protectie, iar cedarea in cascada a protectiilor primare pot duce la cedarea intregii ancore.

Din cauza acestor limitari ale metodei, in situatia in care egalizarea are o importanta reala pentru siguranta ancorei de regrupare, este mai indicat sa folosesti o metoda de egalizare dinamica (auto-egalizare).

  Cu toate ca aceasta metoda este numita "egalizare statica", in realitate este aproape imposibil ca in acest fel incarcarile sa fie distribuite in mod egal intre protectiile primare. Trebuie sa fii constient ca prin "pre-egalizare" se obtine de fapt o ancora in care cea mai mare parte a incarcarilor poate ajunge sa fie suportata de una sau doua protectii, in timp ce toate celelalte protectii asigura doar redundanta ancorei, fara a avea o contributitie semnificativa in preluarea solicitarilor.

Din aceasta cauza, aceasta metoda se va folosi doar daca fiecare protectie primara din componenta ancorei este capabila sa preia integral solicitarile prognozate, daca protectiile sunt suficient de apropiate pentru ca unghiurile dintre bratele ancorei sa fie cat mai mici si daca incarcarile care pot aparea vor fi aplicate dintr-o singura directie, care sa fie usor de anticipat.

Ancora pre-egalizata

Ancora pre-egalizata din imaginea din stanga, folosita intr-un traseu dezvoltat pe verticala, va rezista incarcarilor aplicate in jos, in cazul caderii secundului sau in cazul caderii capului de coarda inainte de asigurarea primei protectii din lungimea urmatoare.

Descompunerea fortelor pentru diferite unghiuri

Pentru a impiedica smulgerea ancorei prin ridicarea secundului din regrupare in cazul caderii capului de coarda pe parcursul lungimii urmatoare, in componenta ancorei trebuie sa fie adaugata si o protectie directionala, orientata in sens opus celor care compun ancora (in acest caz, aceasta protectie trebuie sa preia solicitarile aplicate de jos in sus).

Egalizarea statica a fost preferata pentru ancora din imagine, pentru ca directiile solicitarilor (pe verticala) sunt predictibile, protectiile primare sunt solide si se afla la acelasi nivel, ceea ce face ca bratele ancorei sa aiba cam aceeasi lungime, iar unghiurile dintre brate sunt suficient de mici pentru a nu produce o multiplicare a solicitarilor individuale asupra protectiilor.

De asemenea, in aceasta configuratie, ancora ofera un punct principal de asigurare solid, redundant si usor de folosit pentru toti membrii echipei de coarda.

Atunci cand se foloseste aceasta metoda de egalizare statica, pe langa punctul principal de asigurare (P.P.A.), se mai poate crea un punct secundar (P.S.A.), conectand o carabiniera cu siguranta prin fiecare dintre buclele care formeaza bratele ancorei (imaginea din dreapta). Acest punct secundar de asigurare poate fi folosit atunci cand vrem sa evitam aglomerarea punctului principal (de exemplu pentru autoasigurarea capului de coarda astfel incat punctul principal sa ramana liber pentru secunzi, pentru conectarea dispozitivului de asigurare cu autoblocare folosit pentru filarea secundului sau pentru atarnarea rucsacului).

Egalizarea dinamica (auto-egalizarea)

X glisant

Cea mai simpla metoda pentru pentru egalizarea a doua protectii este folosirea unui X glisant (din eng. "sliding X"). Pentru formarea acestuia se trece un anou sau o bucla innodata din cordelina prin fiecare carabiniera, bucla dintre acestea se trage in jos si se rasuceste cu 180 de grade, apoi cele doua bucle se prind impreuna intr-o carabiniera, care este indicat sa fie cat mai larga, pentru micsorarea frecarilor (succesiunea 1 - 4 din imagine).

Aceasta metoda se poate folosi pentru egalizarea dinamica a doua sau mai multe protectii primare apropiate din componenta unui brat al ancorei, dar nu se va folosi pentru egalizarea intregii ancore, datorita faptului ca aceasta configuratie nu respecta conditia de redundanta (ruperea chingii ar produce cedarea intregii ancore), iar in cazul cedarii uneia dintre protectii s-ar produce o extensie importanta care poate genera forte dinamice periculoase.

Limitarea extensiei

Pentru asigurarea redundantei, pe cele doua brate ale X-ului glisant se vor face noduri limitatoare, care sunt necesare si pentru reducerea extensiei in cazul cedarii uneia dintre protectii.

Totusi, alegand aceasta metoda, facem un compromis: amplitudinea directiilor pe care functioneaza egalizarea (adica posibilitatea de deplasare laterala, care este utila) este redusa prin noduri limitatoare, astfel incat sa se micsoreze extensia periculoasa pe care ar putea sa o produca cedarea unui brat al ancorei.

In imaginea alaturata sunt figurate pozitiile punctului principal inainte si dupa cedarea bratului din stanga al ancorei respective. Se observa ca in acest caz, nodurile limiteaza capacitatea de egalizare a ancorei la un arc de cca. 60 de grade, dar extensia posibila este redusa la 10-15 cm.

Daca protectiile sunt deosebit de solide si cedarea uneia dintre ele (urmata de extensia ancorei) este putin probabila, pentru a evita innodarea chingii (nodurile se desfac greu dupa ce au fost solicitate si reduc rezistenta chingii), se poate recurge la dublarea anoului (se folosesc doua anouri identice, de preferat din chinga cat mai subtire - Dyneema 6-8 mm).

  Pentru ca unii cataratori obiecteaza ca nodurile folosite pentru diferitele metode de egalizare reduc rezistenta chingii, inginerul Kolin Powick de la Black Diamond a facut cateva incercari distructive folosind anouri din chinga Dyneema de 120 cm.

Anourile au fost incercate in cele trei configuratii folosite in egalizarea ancorelor: X glisant, X glisant cu noduri limitatoare si egalizare statica cu un nod opt. Desi in cazul chingilor innodate ruperea s-a produs intotdeauna la nod, rezistenta ancorei a depasit de fiecare data 21 kN, ceea ce este mai mult decat suficient in conditiile reale din catarare.

Exemple de ancore de regrupare egalizate dinamic cu anouri sau bucle de cordelina

Ancora partial auto-egalizata

Ancora din fotografia din dreapta este compusa din trei protectii legate cu un anou din chinga, astfel incat cele doua brate ale ei (friendul din stanga si grupul format din friendul si nuca din dreapta) sa fie egalizate dinamic, ceea ce face ca acestea sa fie incarcate in mod egal chiar si in cazul unor schimbari ale directiei incarcarilor.

Pentru simplificare, nu am adaugat si o protectie directionala in configuratia ancorei prezentate, dar aceasta trebuie folosita in situatiile reale din catarare pentru a impiedica smulgerea in sus a protectiilor primare in cazul in care capul de coarda cade si ridica secundul din regrupare.

Pentru a egaliza ancora, dupa amplasarea protectiilor primare se fac cele doua noduri de limitare (L) pe un anou de lungime adecvata. Deocamdata, nodurile nu se strang, pentru a putea fi ajustate mai tarziu.

Cele doua bucle obtinute la capetele anoului (bratele ancorei) se prind de carabinierele fiecarei protectii direct (daca bratul respectiv al ancorei are o singura protectie primara) sau folosind noduri cabestan (C), cu ajutorul carora se regleaza lungimea chingii pentru fiecare protectie de pe bratul respectiv, pentru o cat mai buna egalizare a acestora.

Dupa definitivarea formei ancorei, nodurile de limitare (L) se pozitioneaza simetric fata de punctul principal de legare, la o distanta de 20-30 cm intre ele, apoi se strang in aceasta pozitie.

Se observa ca in configuratia din imagine, bratul din dreapta ancorei este format din doua protectii egalizate static, prin legarea lor cu noduri cabestan (C) pe aceeasi bucla, astfel incat chinga dintre ele sa nu fie tensionata. Daca ancora are patru protectii primare, pentru bratul din stanga poate fi folosita aceeasi metoda ca si pentru cel din dreapta.

Capacitatea de egalizare dinamica a ancorei se datoreaza modului in care este realizat punctul principal de asigurare, care permite deplasarea laterala a carabinierelor pe chingile respective, dar trebuie sa fim totusi constienti ca prin aceasta metoda, egalizarea se face intre bratele ancorei si nu intre toate protectiile primare.

Pentru exemplul de ancora din imaginea de mai sus, daca nu ar exista nodurile de limitare, egalizarea ar putea functiona pe un arc de cca. 120 de grade, dar in cazul smulgerii friend-ului din stanga, extensia care s-ar produce ar genera o incarcare dinamica periculoasa asupra bratului din dreapta.

Nodurile de limitare a extensiei au si rolul de a asigura redundanta, astfel incat bratele ancorei sa fie independente, iar punctul principal de legare sa fie format din doua fire de chinga separate. Fara nodurile respective, ruperea chingii in orice punct din zona ei tensionata ar produce cedarea intregii ancore.


Ancora auto-egalizata

In cazul in care ancora din exemplul de mai sus ar fi tractionata in lateral, dincolo de o anumita limita solicitarea aferenta unui brat egalizat static ar fi preluata integral doar de una dintre protectiile din componenta acestuia, iar incarcarea totala ar ajunge sa fie distribuita numai pe doua dintre protectiile primare ale ancorei, celelalte functionand ca rezerve.

Pentru o egalizare mai eficienta, astfel incat incarcarile sa fie distribuite intre toate protectiile primare indiferent de directia de solicitare a ancorei, nuca si friendul montate pe bratul din dreapta in configuratia ancorei de mai sus pot fi la randul lor egalizate dinamic (imaginea din dreapta). Pentru aceasta se poate folosi un anou scurt cu un "X glisant" (explicat mai sus) notat cu (X) in imaginea alaturata, care repartizeaza in mod egal si dinamic incarcarile intre cele doua protectii.

In aceasta noua configuratie, friendul care formeaza bratul stang va prelua 50 % din incarcari, iar nuca si friendul care formeaza bratul drept vor prelua fiecare cate 25 % din incarcarea totala, chiar in cazul unei variatii importante a directiei solicitarilor asupra ancorei.

Pe bratul din stanga al exemplului de ancora din imagine se observa o bucla (B) legata cu un nod simplu. Aceasta bucla (optionala) are rolul de a scurta chinga, astfel incat punctul principal de legare sa fie pozitionat la inaltimea dorita, dar poate fi folosita si pentru legarea unei alte protectii pe bratul respectiv al ancorei.

Punctul principal de asigurare al ancorei

Indiferent de metoda de egalizare, toate elementele de legare a protectiilor (anouri din chinga, cordelina etc.) converg spre un punct principal de legare, care este locul cu cea mai mare rezistenta din intreaga configuratie a ancorei, fiind folosit din aceasta cauza pentru asigurarea si auto-asigurarea cataratorilor.

Pentru redundanta, in punctul principal al ancorei, in care chinga este dublata, se folosesc doua carabiniere cu siguranta, fiecare pe cate un fir al chingii. Daca nu dispui de acestea, poti folosi configuratia "X glisant" cu doua carabiniere simple cu clapetele opuse. In cazuri exceptionale, poti folosi o singura carabiniera cu siguranta, dar trebuie sa fii constient ca in acest fel vei sacrifica redundanta ancorei, a carei siguranta va depinde in acest caz de un singur element: carabiniera respectiva.

Punct principal cu doua carabiniere cu sigurantaX glisant cu doua carabiniere simple cu clapetele opuseX glisant cu o singura carabiniere cu siguranta - fara redundanta!

  Auto-asigurarea cataratorilor se va face in punctul principal al ancorei, iar pentru redundanta se va asigura si una dintre protectiile primare.

Pentru a atenua eventualele socuri din sistem, pentru auto-asigurare se vor folosi corzile de asigurare, care sunt dinamice, iar legarea se va face folosind noduri "opt" sau cabestan si carabiniere cu siguranta sau cate doua carabiniere cu clapetele opuse.


Nod cabestan Nod opt
Noduri pentru auto-asigurarea cataratorilor in regrupare: cabestan (stanga) si opt


TOP

Egalizarea ancorelor de regrupare cu ajutorul corzilor

Atunci cand secundul din lungimea de coarda precedenta preia conducerea pe urmatoarea lungime (cap schimbat), acesta are nevoie sa se autoasigure in regrupare (de regula cu un nod cabestan pe coarda de asigurare) doar pe scurta durata in care coechipierul repozitioneaza dispozitivul de asigurare (daca este necesar), si-i transfera restul de echipament, pe care nu l-a folosit in lungimea precedenta, apoi poate continua catararea in cap de coarda.

In acest caz, regruparea poate sa fie amenajata astfel incat sa ofere posibilitati de auto-asigurare doar pentru cel care a construit-o, care poate egaliza ancora folosind corzile de asigurare. Pentru aceasta insa, trebuie sa mai aiba suficienta coarda, iar lungimea urmatoare trebuie sa nu fie "intinsa" (pentru ca o parte din lungimea corzilor se va folosi pentru egalizarea ancorelor de regrupare). Aceasta metoda economiseste timp, iar capul de coarda nu mai are nevoie sa care cordelina sau bucle suplimentare pentru amenajarea regruparilor

Amenajarea regruparii cu ajutorul unei corzi simple

Daca echipa foloseste o coarda simpla, aceasta poate fi folosita pentru egalizarea protectiilor primare din componenta ancorei prin mai multe metode, fiecare avand avantaje si dezavantaje. Capul de coarda trebuie sa decida care metoda (sau combinatie de metode) este cea mai adecvata pentru situatia specifica regruparii respective.


Pentru egalizarea cu ajutorul corzii a unei ancore formate din trei protectii mai distantate se poate folosi metoda descrisa mai jos, care are avantajul ca ofera un punct principal de asigurare care poate fi folosit pentru asigurarea si auto-asigurarea secundului.

Aceasta metoda este foarte rapida si economica (pentru egalizarea ancorei este nevoie doar de cateva carabiniere, dintre care cel putin doua cu siguranta), dar necesita ceva experienta din partea capului de coarda, care trebuie sa fie capabil sa aprecieze corect lungimile necesare pentru buclele de coarda si pentru noduri si modul in care sunt tensionate firele de coarda care vor prelua solicitarile.

Un dezavantaj ar fi ca ancora va fi egalizata static, ceea ce inseamna ca aceasta metoda trebuie folosita doar in cazurile in care directiile solicitarilor sunt previzibile si nu se modifica pe parcurs. De asemenea, trebuie tinut cont ca pentru construirea ancorei se vor folosi cel putin patru-cinci metri de coarda (dar "consumul" de coarda poate fi mult mai mare, in functie de distantele dintre cele trei protectii primare) asa ca aceasta metoda de egalizare este conditionata atat de cantitatea de coarda ramasa dupa parcurgerea lungimii anterioare cat si de cea necesara pentru catararea pe lungimea urmatoare.

Primele doua protectii Protectia a treia
Punctul principal de asigurare Asigurarea secundului

Demontarea ancorei se face in ordinea inversa: dupa ce capul de coarda a amenajat regruparea urmatoare, a filat surplusul de coarda si a anuntat ca a preluat asigurarea, secundul desface nodul (PPA), apoi nodurile (4), (3) si (2) si demonteaza protectiile respective, astfel incat sa ramana asigurat in protectia (1) pana cand va primi confirmarea ca poate sa inceapa sa se catere, dupa care demonteaza si aceasta protectie si paraseste regruparea.


Daca ancora de regrupare este formata din trei protectii apropiate, pentru egalizarea lor se poate folosi nodul din imaginile de mai jos. In prima faza pe coarda de asigurare se face o bucla de lungime adecvata cu un nod opt. Apoi, bucla se trece din nou prin nod (imaginea a doua) rezultand astfel trei bucle care pot fi prinse in carabinierele celor trei protectii.

Pentru siguranta, pe bucla din stanga a ancorei (cea care a fost trecuta prin nod) este indicat sa se faca un nod simplu, care sa impiedice scaparea buclei prin nod in cazul cedarii protectiei respective (carabiniera protectiei va juca oricum rolul de opritor, dar este mai bine sa fii sigur).

Este de remarcat ca prin aceasta metoda se obtine o oarecare egalizare dinamica, pentru ca lungimea buclelor se va ajusta automat in functie de directiile solicitarilor, dar distribuirea incarcarilor va fi afectata de frecarile din nod. Totusi, aceste frecari ar amortiza si socul pe care l-ar putea produce cedarea uneia dintre protectii.

In aceasta configuratie, daca pentru asigurarea secundului se foloseste un dispozitiv cu autoblocare (Reverso, ATC - Guide etc.), acesta poate fi conectat la ancora prin trecerea carabinierei lui prin toate cele trei bucle de coarda.

Se face o bucla cu un nod opt Se trece bucla din nou prin nod
Se obtin trei bucle care se prind de carabinierele protectiilor Egalizarea a trei protectii folosind o coarda simpla

Daca trebuie sa egalizezi doar doua protectii (ceea ce nu este indicat decat daca acestea sunt extrem de solide si nu ai alta optiune !) sau doua grupuri de protectii egalizate intre ele cu anouri, poti folosi nodul din imaginile de mai jos.

Se face o bucla cu un nod opt, apoi capatul buclei se introduce inapoi prin nod (prima imagine) si se trece peste celelalte doua bucle rezultate (imaginea a doua), iar dupa strangerea nodului se obtine configuratia din ultima imagine. Lungimile celor doua brate pot fi reglate cu usurinta pentru orientarea ancorei pe directia solicitarilor. (Buclele se egalizeaza si sub sarcina, dar egalizarea este ingreunata de frecarile din nod).

Se face o bucla cu un nod opt iar capatul se introduce inapoi Se trece bucla peste celelalte douaSe obtin doua bucle care se prind de carabinierele protectiilor


Egalizare dinamica folosind o coarda simpla

In imaginea din dreapta este un alt mod de egalizare dinamica a celor doua brate ale ancorei, care este foarte usor de construit: mijlocul unei bucle facute cu un nod opt este trecut printr-o carabiniera cu siguranta prinsa pe cele doua fire care formeaza partea de sus a nodului.

In acest caz, extensia produsa de cedarea unuia dintre brate poate fi destul de mare, motiv pentru care metoda trebuie folosita doar pentru egalizarea unor protectii solide si foarte apropiate, astfel incat cele doua brate sa fie cat mai scurte.

Extensia poate fi limitata (sacrificand totusi avantajul egalizarii dinamice) daca pe bucla din mijloc se face un nod cabestan care se prinde pe carabiniera. Acest nod poate fi reglat astfel incat incarcarile sa fie distribuite cat mai egal intre bratele ancorei. In locul nodului cabestan se poate folosi si un nod opt, dar acesta este mai greu de ajustat.

In cele doua metode de egalizare descrise mai sus, punctul principal al ancorei (in care va fi montat dispozitivul de asigurare a secundului) se poate realiza cu o bucla facuta cu un nod opt pe coarda libera (cea care pleaca din ancora spre cataratorul asigurat). De asemenea, pe o asemenea bucla se poate conecta si protectia directionala din componenta ancorei.


Amenajarea regruparii cu doua semicorzi

Ancora egalizata cu semicorzi

In cazul in care se folosesc doua semicorzi, egalizarea protectiilor primare se poate realiza folosind doar una dintre ele in configuratia descrisa mai sus (egalizarea cu o coarda simpla). De asemenea, pot fi folosite amandoua semicorzile, in configuratia din imaginea din dreapta.

In acest caz, pentru formarea unui punct principal de asigurare, se procedeaza in felul urmator: intre protectiile (1) si (2) se lasa o bucla de coarda de lungime suficienta, peste care se suprapune capatul liber al celeilalte semicorzi, cel care iese din nodul cabestan cu care este asigurata protectia (3).

Pe bucla dubla rezultata se face un nod simplu sau opt (etapele operatiunii sunt descrise mai sus, in capitolul despre egalizarea cu o coarda simpla) prin care se obtine o bucla formata din doua fire de coarda care este conectata (si egalizata static) la toate cele trei protectii. In acest punct de asigurare (P) poate fi conectat dispozitivul cu care va fi asigurat secundul (in pozitia de autoblocare) iar acesta se poate autoasigura tot acolo la sosirea in regrupare, pe durata tranzitiei.

Demontarea ancorei se va face in ordinea inversa a montarii: se desface nodul punctului principal de asigurarea (P), apoi se demonteaza protectiile (3) si (2), iar secundul va ramane asigurat in protectia (1) pana cand primeste confirmarea de la capul de coarda ca poate sa inceapa sa se catere.

  Este evident ca in cazurile prezentate, egalizarea protectiilor se face static (pre-egalizare), iar distribuirea incarcarilor intre protectiile primare depinde de felul in care sunt ajustate lungimile corzilor prin care se face asigurarea, motiv pentru care aceste metode sunt recomandata pentru situatiile in care ancora va fi solicitata dintr-o singura directie (cea pentru care se realizeaza egalizarea).

Totusi, in cazurile in care directiile solicitarilor pot varia semnificativ, efectul lor poate fi diminuat montand una sau mai multe protectii in opozitie cu celelalte (protectii directionale).

In functie de pozitiile protectiilor si de distantele dintre acestea, se pot folosi diferite combinatii intre metodele descrise mai sus (de exemplu egalizarea unui grup de protectii cu una dintre semicorzi si a altui grup cu cealalta folosind noduri cu bucle multiple).

In cazul ancorelor de regrupare echipate cu cate doua (cazul obisnuit) ancore mecanice sau chimice, de regula este suficienta autoasigurarea in fiecare dintre acestea cu cate una dintre semicorzi folosind noduri cabestan.




Copyright